Ceea ce nu au reușit angajații de la Salubritate în câteva luni au reușit câțiva băcăuani în mai puțin de trei ore. Totul a început de la o plimbare pe care o familie a făcut-o în zona de sud a Bacăului, în perimetrul izvorului din cartier, aproape inundat de gunoaie. “Cum ar fi să ne unim câţiva şi să facem curăţenie acolo?”- a fost întrebarea Cristinei. Imediat, oamenii au creat un eveniment pe facebook unde au adresat invitaţie pentru participare la această acţiune. A trecut o săptămână şi puţin peste 30 de persoane au bifat “particip”. Ieri dimineața s-a sunat mobilizarea și în scurt timp toată valea s-a umplut de lume. Acţiunea a durat două ore şi jumătate şi a numărat 33 de participanţi cu vârste cuprinse între 4 ani şi vreo 45 de ani. S-au strâns 88 de saci de gunoi care au fost căraţi prin amabilitatea unui voluntar venit cu maşina personală. “Ne-am simțit minunat, am muncit mult împreună, am simțit Bacăul vibrând la o zi după protestul #sieu care a paralizat orașul”, spun participanții la inedita acțiune civică.