Sindicaliștii de la CRAB protestează în fața Prefecturii Bacău. Mai au un pas până la greva generală

Sindicaliștii de la Compania Regională de Apă Bacău (CRAB) nu renunță la revendicările lor și au anunțat un nou miting de protest. Pentru că cel organizat în urmă cu câteva zile nu a primit autorizație să se desfășoare în centrul Bacăului, de această dată sindicaliștii au undă verde pentru protestul care va avea loc mâine, de la ora 16,00, în fața Prefecturii Bacău. La adunare vor participa circa 100 de persoane. Scopul adunării publice îl constituie-spun sindicaliștii- manifestarea (aprobării, adeziunii sau protestului) în legătură cu nerespectarea de către conducerea CRAB Bacău a Contractului Colectiv de Muncă și revendicările salariaților. Pe perioada desfășurării acțiunii de protest, reprezentanții sindicaliștilor vor avea o nouă rundă de discuții cu Sorin Brașoveanu, președintele Consiliului Județean Bacău. În cazul în care și aceste negocieri vor eșua, sindicaliștii de la CRAB spun că vor intra într-o grevă de avertisment de două ore, apoi vor declanșa greva generală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.