Stațiile de transport public din Bacău vor fi modernizate până la sfârșitul lunii octombrie

Primăria Bacău anunță lansarea proiectului „Modernizarea stațiilor de transport public” COD SMIS 128426, finanțat în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 4 – „Sprijinirea dezvoltării urbane durabile”, Prioritatea de investiţii 4 – „Promovarea unor strategii cu emisii scăzute de dioxid de carbon pentru toate tipurile de teritorii, în special pentru zonele urbane, inclusiv promovarea mobilităţii urbane multimodale durabile şi a măsurilor de adaptare relevante pentru atenuare „Obiectiv specific 4.1-„Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reşedinţă de judeţ prin investiţii bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă”.

 

Obiectivul general al proiectului constă în îmbunătăţirea condiţiilor pentru utilizarea modurilor nemotorizate de transport, în vederea reducerii numărului de deplasări cu transportul privat cu autoturisme) şi reducerea emisiilor de echivalent C02 din transport. Astfel, se urmăreşte dezvoltarea mobilităţii urbane prin schimbarea accentului de la o mobilitate bazată pe utilizarea autoturismelor la o mobilitate bazată pe mersul pe jos, utilizarea bicicletei ca mijloc de deplasare, utilizarea transportului public de înaltă calitate şi eficienţă, reducerea utilizării autoturismelor în paralel cu utilizarea unor categorii de autoturisme nepoluante.

 

Proiectul „Modernizarea stațiilor de transport public” propune creşterea calității serviciilor de transport public în municipiul Bacău prin îmbunătățirea calității spațiilor din zonele de îmbarcare-debarcare călători din mijloacele de transport în comun și oferirea acestora servicii, informaţii și facilități care să conducă la încurajarea utilizării transportului public ca mod uzual de deplasări la nivelul municipiului.

 

Valoarea totală a proiectului: 12.787.700.38 lei

Data semnării Contractului de Finanțare: 23.10.2019.

Data de finalizare: 31.10.2021

Sursa: Realitatea de Bacau

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.