Stema orasului Buhuși, pe toate documentele oficiale

În anul 2002, Consiliul Local Buhuși a emis HCL 58/2002 prin care și-a însușit Stema Orașului Buhuși, ea fiind selectată în urma unui concurs organizat la nivelul localității. Stema respectivă a fost realizată de Ștefan Zaharia.

 
În repetate rânduri, încă din anul 2002, Primăria Buhuși a întreprins eforturi pentru oficializarea acestei steme, în conformitate cu HG 64/1993 privind metodologia de elaborare, reproducere și folosirea stemelor județelor, municipiilor, orașelor și comunelor. Conform HG menționat anterior, o comisie județeană, înființată prin Ordin de Prefect, ar trebui să analizeze și să înainteze spre avizare stema propusă către Comisia Naţională de Heraldică şi Genealogie.
 
Pentru promovarea identității locale, începând de luni 8 februarie, această stemă se va regăsi pe toate documentele oficiale ale UAT Buhuși.
 
Stema unei localități este supusă rigorilor heraldice specifice și trebuie să cuprindă elemente semnificative pentru comunitatea respectivă. A nu se confunda „stema” cu o „siglă” sau un „logo”.
 
Conform descrierii autorului, semnificația elementelor este următoarea:
– biserica apărută de ziduri subliniează credința locuitorilor din zonă precum și faptul că în Buhuși există multe biserici și două mănăstiri; zidurile care apără turla de biserică arată cea de a doua funcție a mănăstirilor în trecut, de apărare, precum și faptul că pe aceste meleaguri au fost date bătălii de apărare;
– bradul împreunat cu spicul de grâu prezintă alte două îndeletniciri ale localnicilor: agricultura și silvicultura, bradul amintind de pădurea Runc, rezervație naturală;
– valul de stofă reprezintă cea mai importantă indeletnicire a localnicilor, referitoare la croitorie, țesătorie și prelucrarea stofei în general, aducând, deci, aminte de Fabrica de Postav.

Sursa: Realitatea de Bacau

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.