SURSE: UDMR primește încă un minister. Florin Cîțu nu mai vrea șefia Senatului

Negocierile dintre PNL și UDMR au dat calendarul pentru vot peste cap. Guvernul Ciucă nu va mai ajunge în Parlament joi, ci, cel mai probabil, vineri, susțin surse citate de Realitatea PLUS. UDMR va mai primi un minister, după ce USR a plecat din Guvern. Pe de altă parte, Florin Cîțu s-a răzgândit și nu mai vrea să ocupe a doua funcție în stat. 

După două zile de negocieri între PNL și UDMR, în care s-au luat în discuție lista miniștrilor și programul de guvernare, potrivit unor surse citate de Realitatea PLUS, UDMR ar mai primi încă un minister, pe lângă cele trei, în urma reconfigurării. 

Kelemen Hunor ar rămane vicepremier fără un portofoliu. Momentan, însă, nu se știe care va fi ministerul primit în plus. 

Pe de altă parte, potrivit acelorași surse, la Ministerul Sănătății va fi pus Nelu Tătaru, din partea PNL.

În plus, se pare că Florin Cîțu nu-și mai dorește a doua funcție în stat, cea de președinte al Senatului, și ar vrea să rămână doar președintele PNL.

Cu toate acestea, având în vedere că negocierile nu au mers conform programului, planul s-a decalat: cel mai probabil, votul în Parlament va avea loc vineri. Până atunci, trebuie să existe negocieri și discuții cu liderii PSD și USR PLUS pentru a vedea de unde fac rost de voturi. 

Foto: Inquam

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.