Traversarea neregulamentară face victime printre pietoni

La data de 07 ianuarie a.c., un tânăr de 24 de ani, din comuna Măgireşti, în timp ce conducea un autoturism pe strada Tudor Vladimirescu din Moineşti, a surprins şi accidentat un localnic, de 67 de ani, care s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis şi fără să se asigure.

În urma impactului a rezultat rănirea pietonului care a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale, necesitând internarea.

Conducătorul a fost testat cu aparatul etilotest iar rezultatul a fost negativ

În cauză poliţiştii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Deşi pietonii cunosc regulile de circulaţie, mulţi le ignoră. Pentru a nu ajunge în situaţii similare, poliţiştii le recomandă pietonilor:

– Să traverseze numai pe trecerile pentru pietoni sau pe la colţ de stradă şi la culoarea verde a semaforului electric! Să nu se angajeze în traversarea drumului public prin faţa sau spatele autovehiculelor oprite!

– Să fie atenţi la trafic, chiar şi atunci când traversează pe trecere!

– La orice traversare, să aprecieze timpul necesar pentru a traversa în siguranţă şi să ia în calcul că, atunci cînd traversează străzi cu mai multe benzi pe sens sau când se află într-o zonă cu regim de viteză ridicat, trebuie să manifeste prudenţă maximă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.