Verificări la operatorii economici din judeţul Bacău

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice şi poliţişti locali au acţionat pe raza judeţului Bacău, în contextul stării de urgenţă instituită pe teritoriul României şi în conformitate cu prevederile Ordonanţelor Militare nr. 1 – 10.

În acest sens, au fost efectuate verificări privind modul de punere în aplicare a interdicţiilor privind activităţile societăţilor comerciale sau prestatorilor de servicii turistice, de servire şi consum al produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice, organizate de restaurante, hoteluri, cafenele sau alte locuri publice, activităţile de comercializare cu amănuntul a produselor şi serviciilor în centrele comerciale în care îşi desfăşoară activitatea mai mulţi operatori economici, precum şi a serviciilor de coafură, frizerie şi a saloanelor de înfrumuseţare.

De asemenea, au fost verificaţi şi operatorii economici ce desfăşoară activităţi de comercializare a produselor de strictă necesitate în scopul protejării intereselor consumatorilor şi verificării fiscalizării veniturilor realizate prin vânzarea acestor mărfuri ale căror preţuri au crescut în ultima perioadă. În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au verificat 82 de operatori economici şi au aplicat 13 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 57.000 de lei. De asemenea, au confiscat 2.528 de lei.

Exemplu: La punctul de lucru al unei societăţi comerciale din Bacău, unitate ce comercializează produse alimentare, a fost identificată în casieria societăţii suma de 1.200 lei care nu a fost înregistrată în casa de marcat electronică fiscală şi nu a fost justificată prin alte documente legale. Faţă de cele constatate, poliţiştii au aplicat societăţii în cauză o sancţiune contravenţională în valoare de 20.000 lei, în conformitate cu prevederile OUG 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, dispunând totodată confiscarea sumei de 1.200 lei nefiscalizată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.