Verificări la terase, baruri, plaje și cluburi în aer liber. Sute de amenzi și sancțiuni aplicate de polițiști

Oamenii legii au acționat, timp de trei zile, la nivel național, pentru verificarea respectării normelor legale impuse pe perioada stării de alertă, la terase, baruri, plaje și cluburi în aer liber. Ca urmare a acestei acțiuni, au fost verificate peste 4.100 de societăți comerciale și s-au dispus sute de sancțiuni și amenzi. Verificările au vizat în special transportul în comun și activitățile de divertisment, informează un comunicat al IGPR.

Timp de trei zile, la nivel național, Poliția Română a acționat pentru verificarea respectării normelor legale impuse pe perioada stării de alertă, la terase, baruri, plaje, cluburi în aer liber.

Verificările au vizat în special transportul în comun și activitățile de divertisment. În acțiunile de ieri au fost angrenați peste 3.200 de polițiști (din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București și ai inspectoratelor de poliție județene).

În total, au fost verificate 4.139 de societăți comerciale, iar în cazul a 73 de unități economice s-a constatat că nu au fost respectate măsurile de diminuare a impactului riscurilor Legii 55/2020, art. 5. (3)/Anexa nr. 3 la HG 394/2020.

Polițiști au aplicat 19 sancțiuni, în valoare de peste 120.000 de lei, operatorilor economici pentru organizarea de activități în spațiul public/privat/închis, pentru care au fost instituite interdicții sau restricții.

Totodată, au fost aplicate alte 52 de sancțiuni, în valoare de 3.500 de lei, persoanelor fizice pentru participarea la activități în spațiul public/privat/închis pentru care au fost instituite interdicții sau restricții și 407 amenzi, de aproape 36.000 de lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.

Celor care nu au respectat modul de amenajare a teraselor privind distanțarea fizică și locul prevăzut la mese li s-au aplicat 28 de sancțiuni, în valoare de 29.000 de lei.

La Legea 61/1991, au fost aplicate 393 de sancțiuni, de peste 140.000 de lei.

În cadrul acțiunilor, au mai fost aplicate aproximativ 600 de sancțiuni, de aperoape 114.000 de lei (dintre care 110 la Legea 12/1990 – privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, 14 la Legea 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, una la Legea 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor, 2 la Legea 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, 3 la Legea 53/2003 – Codul Muncii, una la Legea 270/2017 – Legea prevenirii, 3 la Legea 82/1991 – Legea Contabilității, una la Legea 333/2003 – privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, 42 la OG 28/1999 – privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, 33 la OG 21/1992 privind protecția Consumatorului, 40 la HG 857/2011 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele din domeniul sănătății publice)

Tot în acest context, au fost constatate 9 infracțiuni, una privind conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolui, 6 la Legea nr. 84/1998 privind punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare, una privind conducerea unui vehicul fără permis de conducere, iar la Legea 86/2006, privind infracțiunea de contrabandă.

La activități au participat și jandarmi, polițiști locali, reprezentanți ai Agenției Naționale pentru Protecția Consumatorului, reprezentanți de la Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, ai Ministerului Sănătății și ai Ministerul Muncii.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.