Primăria Onești a fost luată cu asalt, în această dimineață, de zeci de oameni nemulțumiți de situația din oraș, care de vineri nu are apă potabilă. De altfel, autoritățile au fost arătate cu degetul și de responsabili care au luat parte la ședința Comitetului Local pentru Situații de Urgență.

În ședință s-a discutat despre criza prelungită a apei, iar concluzia unanimă a fost că școlile și grădinițele ar trebui să fie închise pe termen nelimitat, cel puțin până când situația va reveni la normal.

O decizie cu privire la suspendarea cursurilor din Onești va fi luată în cursul acestei zile de Prefectura Bacău.