VIDEO Cum va arăta valul 5: intrăm sau nu în LOCKDOWN? SCENARIILE luate în calcul: Situația este ALARMANTĂ

Valul 5 al pandemiei va lovi puternic România. Experții de la Institutul de Sănătate Publică estimează că, în doar o lună, am putea ajunge la 25 de mii de infectări pe zi. În tot acest context, Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, transmite că România încearcă să evite un lockdown, să țină școlile deschise și să mențină numărul deceselor la un nivel cât mai scăzut. 

Pentru a înțelege mai bine ce ne așteaptă, trebuie să ne uităm la valul 4 verus valul 5, pe care îl anunță autoritățile. 

Astfel, în timp ce valul 4 a fost dominat de varianta Delta a COVID-19 și a ajuns la 15.000-18.000 de infectări/zi, specialiștii estimează însă că în valul 5 s-ar putea ajunge chiar la 25.000 de cazuri/zi, prag ce ar putea fi atins undeva la începutul lunii februarie. Este însă posibil să avem chiar și mai și mai multe infectări de atât. 

 

„Asta nu înseamnă neapărat că vom avea aceste 25.000 de cazuri. Ele s-ar putea să fie mult mai multe de atât”, a afirmat Adrian Pistol, șefa Centrului de Control al Bolilor. 

În aceste condiții, trei scenarii negre sunt posibile, despre care autoritățile deja vorbesc din ce în ce mai mult.

 

În primul rând, încearcă să evite o CARANTINĂ NAȚIONALĂ care ar presupune măsuri dure în ceea ce privește economia. O astfel de măsură ar putea fi luată în ianuarie sau februarie.

Pe de altă parte, sunt luate în calcul măsuri care să evite ÎNCHIDEREA ȘCOLILOR.

SUPRASOLICITAREA SECȚIILOR ATI, este, de asemenea, de evitat. Cel mai sumbru scenariu presupune o prezență de peste 3.000 de bolnavi COVID în secțiile ATI la o lună de la debutul valului 5, cel mai probabil la sfârșitul lunii iananuarie, fapt ce ar depăși capacitatea pe care țara noastră o are, în momentul de față, în ceea ce privește numărul de locuri în Terapie intensivă.  

„Dorim să evităm un lockdown care ar afecta foarte serios viața economică a țării. Dorim să evităm închiderea școlilor (…). Reducerea numărului de decese este esențială”, a afirmat, miercuri, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, cu prilejul prezentării planului de măsuri pentru gestionarea valului 5 al pandemiei de coronavirus. 

 

Ministrul Sănătății spune, totuși, că numărul de zile de izolare va scădea. 

„Vom rezolva în aceste zile. Durata izolării și a carantinei va fi și în România de doar 10 zile, la fel cum este și în restul țărilor din Uniunea Europeană”, a spus Rafila. 

Părerile românilor, însă, sunt împărțite. 

„Cu restricțiile pe care le-au relaxat acum nu văd bine ce o să se întâmple. Nu cred că vor mai băga lockdown acum”, spune o bucureșteancă.

„Nu mă vaccinez decât dacă o să fie obligatoriu, adică să nu mai mergi în transportul în comun sau să nu poți să te duci la muncă”, afirmă o altă persoană.

„Este destul de greu. Nu avem ce să facem, trebuie să ne adaptăm”, spune un bărbat. 

Pâna la luare unor decizii, deja observăm o creștere semnificativă a infectărilior cu COVID-19 în rândul românilor. Mai exact, dacă înainte de Crăciun vorbeam despre 500 de cazuri pe zi, am ajuns deja la peste 1500 de noi cazuri în doar 24 de ore.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.