VIDEO: Imagini surprinse în direct! Cum a venit viitura pe râul Slănic

O viitură a fost surprinsă de un localnic din Slănic Moldova. Omul a filmat cum apa învolburată de ploi vine cu forță din amonte,pe râul Slănic. Din fericire, viitura surprinsă de localnic nu a fost foarte puternică, astfel încât să producă distrugeri. Din imagini se observă însă cum apa aduce cu ea bolovani, crengi rupte și o cantitate mare de mâl.

Pentru județul Bacău este în vigoare o avertizare cod galben de inundații pentru râurile Trotuș și Bistrița, ale căror cote de atenție pot fi depășite.

Cursurile apelor sunt atent monitorizate de specialiști, iar autoritățile sunt pregătite să intervină în orice moment pentru a limita pagubele și efectele produse de ploile din ultimele ore.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.