Vremea în data de 24 noiembrie se menține ploioasă și ceața este prezentă în mare parte din țară.

Astăzi în vestul, centrul şi nord-vestul ţării va ploua slab, iar valorile termice vor fi într-o scădere ușoară față de ieri. Vântul va sufla moderat, cu unele intensificări în sud-vestul ţării. Temperaturile maxime se vor încadra între 5 şi 12 grade, cu cele mai ridicate valori în zona Dobrogei. La începutul zilei, pe arii restrânse în centrul, sudul şi estul țării e foarte probabil să avem parte de condiții de ceaţă.

În București vom avea în continuare valori mai ridicate decât normalul perioadei, astfel că maxima ajunge la 11 grade. Cerul va avea înnorări, dar probabilitatea de ploaie va fi redusă. Vântul va sufla moderat şi la rafală se vor atinge viteze de până la 40 km/h. 

La munte vremea va fi predominant închisă, iar la altitudini mari vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări locale pe crestele montane. Valorile termice vor fi ușor mai scăzute față de ieri și vom avea -2 grade la Semenic, un grad la Stâna de Vale și Păltiniș, iar maxima de 4 grade se va înregistra la Predeal.