La data de 10 mai 2021, Curtea de Apel Bacău a condamnat definitiv un inculpat (la data săvârșirii faptelor acesta fiind agent de poliție cu calitatea de organ de cercetare penală al poliției judiciare), la o pedeapsă rezultantă de 5 (cinci) ani închisoare, în regim de detenție, pentru săvârșirea a două infracțiuni de corupție (luare de mită), în activitatea de instrumentare a două dosare penale.
În fapt, fostul agent de poliție a formulat, la data de 21 noiembrie 2018, un denunț la D.G.A. – Serviciul Județean Anticorupție Bacău, precizând că o persoană pe care o cerceta într-un dosar penal ar intenționa să-l mituiască, pentru a obține o soluție de neurmărire în respectivul dosar.
În data de 5 decembrie 2018, sub coordonarea și supravegherea procurorului de caz, s-a organizat o acțiune pentru prinderea în flagrant a prezumtivului mituitor. Activitatea nu a avut rezultatul scontat, ci dimpotrivă, au rezultat indicii cu privire la existența unei infracțiuni de luare de mită, săvârșită chiar de către denunțător, sub forma pretinderii.
În consecință, față de agentul de poliție denunțător au fost întreprinse activitățile de urmărire penală dispuse de către procurorul de caz, fiind obținute probe directe în legătură cu săvârșirea a două infracțiuni de corupție în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu.
Astfel, prim faptă de luare de mită a constat în aceea că agentul de poliție a pretins de la două persoane suma de 5.000 euro în vederea soluționării favorabile a unui dosar penal înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Moinești, în care acestea erau cercetate având calitatea de suspect.
A doua faptă de luare de mită, a constat în aceea că a pretins și primit suma de 2.300 lei de la un suspect, în vederea soluționării în mod favorabil a unui dosar penal înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Moinești.
De precizat este faptul că agentul de poliție a formulat denunțul amintit pentru a înlătura o eventuală suspiciune îndreptată împotriva sa, referitoare la comiterea infracțiunilor de corupție pentru care de altfel, ulterior, a fost cercetat și condamnat.
Sursa: Realitatea de Bacau