FOTO - VIDEO: Bombă de 50 de kilograme, găsită în albia pârâului Agăș!

FOTO - VIDEO: Bombă de 50 de kilograme, găsită în albia pârâului Agăș!
Proiectilul a fost distrus la marginea comunei, într-o zonă izolată
Descoperire șocantă făcută în albia pârâului Agăș din comuna cu același nume, în timpul unor lucrări de amenajare a cursului de apă. În timpul lucrărilor, muncitorii au descoperit un proiectil provenit din Primul Război Mondial.Bomba era una de dimensiuni impresionante, având peste jumătate de metru lungime și o greutate de aproximativ 50 de kilograme.Lucrările au fost oprite imediat, iar muncitorii au sunat la 112. La fața locului a ajuns echipa pirotehnică a ISU Bacău, luându-se decizia ca bomba să fie neutralizată în afara localității, pe un teren pus la dispoziție de Ocolul Silvic Comănești. La baza acestei decizii a stat faptul că proiectilul se afla la o distanță foarte mică de locuințe.La fața locului au fost prezenți și reprezentanți ai administrație publice locale, precum și reprezentanți ai firmei responsabile cu amenajarea cursului de apă. Zona a fost restricționată de jandarmi și polițiști, iar proiectilul a fost distrus prin explozie, într-o parte izolată a comunei Agăș.


Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:33 - Apa caldă revine în București după incendiul de la CET Vest: peste 2.300 de blocuri afectate
- 19:32 - Restricții drastice pe Muntele Athos: doar 10 pelerini români acceptați zilnic
- 19:19 - WTA Madrid Open 2026: Irina Begu, eliminată din primul tur! Urmează meciuri grele pentru Cîrstea, Ruse și Cristian
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bacau și pe Google News














