Bacău: Bărbat cercetat pentru pornografie infantilă, reținut de procurorii DIICOT

DIICOT: ZECI DE REȚINERI, ÎN OPERAȚIUNI ÎMPOTRIVA CRIMINALITĂȚII ORGANIZATE
Un bărbat în vârstă de 20 de ani este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă, după ce polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bacău, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Bacău, au documentat activitatea infracțională a acestuia. Potrivit anchetatorilor, în perioada septembrie – octombrie 2024, tânărul ar fi deținut, stocat și distribuit, prin intermediul unor sisteme informatice, 21 de fișiere video care conțineau imagini cu minori aflați în ipostaze sexuale explicite. De asemenea, în intervalul septembrie 2024 – ianuarie 2026, acesta ar fi deținut și stocat în telefonul mobil alte 24 de materiale pornografice cu minori, unul dintre fișiere fiind distribuit prin intermediul unei aplicații online. În cadrul urmăririi penale, la data de 29 ianuarie 2026, polițiștii au efectuat o percheziție la locuința bărbatului din comuna Sănduleni, județul Bacău, ocazie cu care au fost descoperite și ridicate mai multe dispozitive de stocare a datelor. La aceeași dată, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Bacău au dispus reținerea persoanei cercetate. Vineri, 30 ianuarie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bacău a fost sesizat cu propunerea de arestare preventivă. Reprezentanții autorităților precizează că, pe parcursul întregului proces penal, persoana cercetată beneficiază de toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Citește și:
- 17:33 - Scenariu coordonat? SUA au validat apelul Pakistanului pentru armistițiu cu Iranul
- 17:16 - Iranul amenință cu blocarea unei noi rute vitale: după Hormuz, Teheranul vizează Bab el-Mandeb
- 16:43 - Zelenski acuză SUA: „Ignoră dovezile despre ajutorul Rusiei pentru Iran, pentru că au încredere în Putin”
- 16:06 - Scandal uriaș după Barcelona – Atletico: catalanii vor plângere la UEFA împotriva lui Istvan Kovacs
Urmărește știrile Realitatea de Bacau și pe Google News











