Bacău: Cinci persoane rănite într-un accident rutier pe DN2-E85, în localitatea Bogdan Vodă

WhatsApp Image 2026-01-29 at 14.23.46
Cinci persoane au fost rănite, joi, 29 ianuarie, în urma unui accident rutier produs pe DN2-E85, în localitatea Bogdan Vodă, județul Bacău, în care au fost implicate două autoturisme și o ambulanță care transporta un pacient, potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Bacău.Conform polițiștilor, un bărbat de 57 de ani, din județul Ilfov, a intrat cu autoturismul pe care îl conducea în coliziune cu un autovehicul condus regulamentar, în fața sa, de un bărbat de 77 de ani, din comuna Săucești. În urma impactului, autoturismul acestuia a fost proiectat pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu o ambulanță aflată în regim normal de circulație, care transporta un pacient. În urma accidentului au fost rănite cele trei persoane aflate la volanul vehiculelor implicate, un pasager din ambulanță, precum și pacientul transportat de echipajul medical. Victimele au primit îngrijiri medicale.
Potrivit IPJ Bacău, niciunul dintre conducătorii auto nu se afla sub influența alcoolului la momentul producerii accidentului. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 17:37 - CNAIR câștigă în instanță conflictul cu Ministerul Transporturilor. Curtea de Apel București a suspendat ordinul lui Miruță privind transferul proiectelor de infrastructură
- 16:26 - A murit cel mai bătrân român. A prins Unirea din 1918 și a fost veteran de război – VIDEO
- 16:23 - Ore de coșmar într-un tren spre Galați. Zeci de pasageri au rămas blocați în căldură, fără aer condiționat și fără toalete
Urmărește știrile Realitatea de Bacau și pe Google News














