Bacău: Jandarmii au intervenit pentru sprijinirea șoferilor în urma avertizărilor meteo

Fără titlu
Efectivele Inspectoratul de Jandarmi Județean Bacău au intervenit, în cursul zilei de miercuri, 18 februarie, în care au fost emise avertizări meteorologice privind ninsori și viscol, pentru sprijinirea participanților la trafic în mai multe zone din județ. Potrivit informațiilor transmise de instituție, echipajele au acționat în localitățile Podu Turcului și Berzunți, precum și în Bacău, unde mai multe autoturisme au derapat din cauza carosabilului acoperit cu zăpadă. Jandarmii au acordat sprijin pentru repunerea autovehiculelor pe carosabil, au efectuat tractări ușoare și au asigurat măsuri de siguranță în zonele afectate, pentru prevenirea producerii unor incidente suplimentare. Intervențiile au vizat atât fluidizarea traficului, cât și protejarea persoanelor aflate în dificultate. De asemenea, jandarmii montani au fost prezenți în zonele turistice, unde au oferit informații vizitatorilor și au intervenit, la nevoie, pentru acordarea de sprijin. Reprezentanții Jandarmeriei recomandă conducătorilor auto să circule cu prudență, să adapteze viteza la condițiile de iarnă și să respecte indicațiile autorităților din teren.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 22:05 - Dezvăluiri explozive din lumea interlopă. Metoda prin care Gigi Becali i-ar fi păcălit pe membrii clanului Cămătaru. ”Îmi dădea 10.000 de dolari mototoliți, vechi și falși”
- 21:07 - Alertă pe șantierul autostrăzii A7, în județul Neamț. A fost descoperită o bombă de aruncător din Al Doilea Război Mondial-FOTO
- 21:02 - Copil de 7 ani, în stare gravă după ce a înghițit un capac de cariocă. Băiatul a ajuns de urgență la spital
Urmărește știrile Realitatea de Bacau și pe Google News














