Inspectorii sanitari veterinari au început controalele de sărbători
Pentru a preveni apariţia unor cazuri de toxiinfecţie alimentară în perioada sărbătorilor de iarnă, inspectorii sanitari veterinari băcăuani au început deja controalele. Sunt verificate condiţiile de igienă în care sunt produse, depozitate, transportate şi valorificate carnea de porc şi alte alimente de origine animală și nonanimală destinate consumului uman.Dar astfel de situații pot fi evitate și dacă băcăuanii ar ține cont de câteva măsuri sanitare. În primul rând trebuie să știe că este interzisă vânzarea porcilor vii, fără control sanitar veterinar, la persoane neautorizate sau în alte locuri neaprobate. Este interzisă și tăierea porcilor, în scopul comercializării cărnii, în alte locuri sau spaţii, în afară de cele autorizate sanitar veterinar. Este vorba despre abatoare și trebuie menționat că sunt două unități de acest fel în județ, respectiv în comunele Nicolae Bălcescu și Cașin. Cei care sacrifică porcul în gospodărie pentru consum propriu sunt obligați să testeze carnea pentru a se vedea dacă animalul a fost sănătos. Examenul trichineloscopic poate fi solicitat prin punctele sanitare veterinare din incinta piețelor sau direct în laboratorul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Bacău. Inspectorii atrag mai atenția și că vânzarea cărnii de porc neexpertizată se sancţionează cu amenzi cuprinse între 20.000 și 40.000 de lei.
Citește și:
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:28 - Kanye West, interzis în Marea Britanie din cauza declarațiilor antisemite. Festivalul Wireless, anulat
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
- 21:02 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: „Un abuz și o nedreptate periculoasă. Ora 20:55, președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel - LIVE TEXT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Bacau și pe Google News











