TÂRGU OCNA – Comemorarea deținuților politici din perioada comunistă

638977886_1535533661905463_1450686451034390981_n
Comemorarea deținuților politici care au suferit în temnițele regimului comunist a avut loc marți, 18 februarie, la Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena, din Târgu Ocna, începând cu ora 9.00. Manifestarea s-a desfășurat exclusiv în cadru religios, într-un format diferit față de anii anteriori.
Programul religios a inclus citirea Acatistului Sfântului Cuvios Mucenic Gherasim de la Tismana, urmată de o slujbă de pomenire pentru cei care au îndurat detenția, persecuția și moartea în închisorile și lagărele comuniste din România. Evenimentul s-a desfășurat în interiorul lăcașului de cult, fără manifestări publice în exteriorul bisericii.
După slujbă, participanții au format un culoar de reculegere până la osuarul unde se află rămășițele celor deshumați din gropile comune, unde au fost aprinse candele în semn de omagiu.
În cadrul momentului comemorativ, protopopul de Onești, Nicolae Zaharia, a transmis un mesaj axat pe dimensiunea spirituală a evenimentului, subliniind că pomenirea martirilor creștini din temnițele comuniste reprezintă „un act de conștiință, nu un gest politic”, menit să păstreze vie memoria suferinței și a demnității celor persecutați pentru credință și convingeri.
Reprezentanții bisericii au precizat că manifestarea s-a desfășurat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Ioachim Băcăuanul, iar orice alte acțiuni organizate în afara programului religios anunțat nu au avut avizul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului sau al Protopopiatului Onești.
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Urmărește știrile Realitatea de Bacau și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










