11 incendii de vegetație uscată s-au manifestat în ultimele 24 de ore în Județul Bacău

Numărul incendiilor produse la vegetația uscată continuă să se mențină la un nivel ridicat. Numai în ultima săptămână pompierii băcăuani au intervenit la 37 astfel de incendii. Pentru prevenirea unor astfel de evenimente, cetățenii trebuie să conștientizeze riscurile la care se supun atunci când efectuează igienizarea terenurilor fără respectarea condițiilor prevăzute de lege.        

În anul 2019, pe teritoriul judeţului s-au înregistrat 395 de incendii de vegetaţie uscată și arderi necontrolate. De la începutul anului 2020, până în prezent au fost înregistrate 104 de incendii de vegetație uscată și arderi necontrolate. Principala cauză probabilă a acestor incendii o constituie utilizarea focului deschis.

În ultimele 24 de ore, cele 11 incendii de vegetație uscată s-au manifestat pe o suprafață de aproximativ 25 de hectare.

Echipaje de pompieri împreună cu alți reprezentanți ai autorităților locale au acționat unitar pentru evitarea propagării flăcărilor la locuințele aflate în proximitatea zonelor de manifestare a incendiilor, precum și pentru limitarea potențialelor efecte. Prin efort susținut, nu au fost înregistrate victime în niciunul dintre aceste cazuri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.