O dronă americană a fost doborâtă de două avioane rusești deasupra Mării Negre. Rusia neagă o eventuală coliziune

Rușii au doborât o dronă americană MQ Reaper. Forțele Aeriene Americane precizează că două Suhoiuri Su-27 au făcut o interceptare “nesigură și neprofesionistă” a dronei. Acestea nu au tras asupra ei, ci unul dintre avioane i-a lovit elicea cu aripa. Incidentul a avut loc în această dimineață, la ora 8.

Comunicatul Forțelor Aeriene Americane:

“Două avioane rusești Su-27 au efectuat o interceptare nesigură și neprofesională a unei aeronave MQ-9 fără pilot de recunoaștere a forțelor aeriene americane, care opera astăzi în spațiul aerian internațional deasupra Mării Negre.

La aproximativ 7:03 AM (ora 8 dimineața, ora României), una dintre aeronavele rusești Su-27 a lovit elicea MQ-9, determinând comandamentul american să ia decizia doboarârii dronei MQ-9 în apele internaționale.

De câteva ori înainte de coliziune, Suhoiurile Su-27 au aruncat combustibil asupra dronei și au zburat în fața ei, într-o manieră nesăbuită, nesănătoasă din punct de vedere ecologic, și neprofesionistă. Acest incident demonstrează și o lipsă de competență, pe lângă faptul că este nesigur și neprofesionist.

“Aeronava noastră MQ-9 desfășura operațiuni de rutină în spațiul aerian internațional când a fost interceptată și lovită de o aeronavă rusă, ceea ce a dus la prăbușirea și pierderea completă a MQ-9”, a declarat generalul forțelor aeriene americane James B. Hecker, comandantul U.S. Air Forces Europe. “De fapt, acest act nesigur și neprofesionist al rușilor aproape că a provocat prăbușirea ambelor aeronave. Vom continua să operăm în spațiul aerian internațional și facem apel la ruși să se comporte profesional și în siguranță”, a adăugat Hecker.

Rusia neagă că avioanele rusești au intrat în coliziune cu drona americană și susține că “aceasta s-a prăbușit după o manevră strânsă”. Pentagonul precizează că drona nu a fost recuperată, dar nici nu se află în posesia rușilor.

Ministerul rus al Apărării a transmis marți că avioanele sale de vânătoare nu au intrat deloc în contact cu drona americană, susținând în schimb că aceasta s-a prăbușit din cauza unei “manevre bruște”.

“Zborul dronei a fost efectuat cu transponderele dezactivate, încălcând limitele zonei regimului temporar de utilizare a spațiului aerian, stabilit în scopul desfășurării operațiunii militare speciale [n.r din Ucraina], comunicat și publicat în conformitate cu standardele internaționale. Avioanele de vânătoare rusești nu și-au folosit armele de la bord, nu au intrat în contact cu drona și s-au întors în siguranță la aerodromul de origine”, a adăugat Ministerul Apărării.

Generalul american Pat Ryder a susținut o conferință de presă în urma incidentului. Oficialul Pentagonului a precizat că în momentul în care va fi declasificat, va fi făcut public un video cu momentul distrugerii dronei.

“Secretarul Apărării, Lloyd Austin, nu a vorbit cu omologul său rus, iar Departamentul Apărării nu a comunicat cu partea rusă. În ceea ce privește misiunea dronei, astfel de aparate zboară deasupra Mării Negre de la începutul războiului, deci nu era o misiune neobișnuită. Drona MQ9 efectua o misiune în spațiul aerian internațional. Acest tip de comportament al piloților ruși este neobișnuit și nesigur.

Continuăm să cercetăm ce s-a întâmplat, dar pare sigur că a fost o operațiune neprofesionistă. Acțiunile vorbesc de la sine. Credem că și avionul rusesc a fost afectat de contactul cu drona. Nu știu nimic despre operațiunea de recuperare, momentan, dar din ce știm, rușii nu au intrat în posesia dronei”, a declarat Pat Ryder. 

Oficialul a refuzat să precizeze în ce zonă a Mării Negre a avut loc incidentul, menționând doar că este vorba despre spațiul aerian internațional. Întrebat dacă drona MQ9 avea la bord tehnologie sensibilă, purtătorul de cuvânt al Pentagonului a răspuns: “Nu voi oferi detalii, dar am fost nevoiți să o facem să se prăbușească în mare, deoarece nu mai putea fi controlată”. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.