Administrația Națională de Meteorologie a emis noi atenționări cod roșu, portocaliu și galben de vreme severă, valabile în aproape toată țara. Care sunt județele ferite de fenomene extreme.
INFORMARE METEOROLOGICĂ
Interval de valabilitate: 28 martie, ora 10 – 30 martie, ora 09
Fenomene vizate: răcire accentuată – îngheț la sol și brumă
Zone afectate: conform textului
În intervalul menționat vremea va fi rece pentru această dată în toată țara, iar temperaturile minime vor fi preponderent negative, astfel încât se vor încadra în general între -10 și 0 grade și se va produce brumă sau îngheț la sol.
AVERTIZARE METEOROLOGICĂ
COD GALBEN
Interval de valabilitate: 27 martie, ora 23 – 28 martie, ora 23
Fenomene vizate: intensificări ale vântului
Zone afectate: conform textului și hărții
În cea mai mare parte țării, vântul va avea local și temporar intensificări, cu viteze de 50…65 km/h și izolat peste 70…75 km/h.
COD PORTOCALIU
Interval de valabilitate: 27 martie, ora 23 – 28 martie, ora 23
Fenomene vizate: intensificări susținute ale vântului, viscol puternic
Zone afectate: Carpații Meridionali, de Curbură și în Munții Apuseni, la altitudini de peste 1500 m
În intervalul menționat, în Carpații Meridionali și de Curbură și în Munții Apuseni, la altitudini mai mari de 1500 m, vântul va avea intensificări susținute, cu rafale de 120…140 km/h, va fi viscol puternic și vizibilitate foarte scăzută.
COD ROȘU
Interval de valabilitate: 28 martie, ora 02 – 28 martie, ora 14
Fenomene vizate: intensificări puternice ale vântului
Zone afectate: altitudini de peste 1800 m în Carpații Meridionali
La altitudini de peste 1800 m în Carpații Meridionali, va fi vânt puternic, cu rafale ce vor depăși 140 km/h.
ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ
COD GALBEN
Interval de valabilitate: 28 martie, ora 23 – 29 martie, ora 21
Fenomene vizate: intensificări ale vântului
Zone afectate: Carpații Meridionali și de Curbură
În intervalul menționat, local și temporar vântul va avea intensificări cu rafale de peste 70…90 km/h.
COD GALBEN
Interval de valabilitate: 29 martie, ora 06 – 29 martie, ora 21
Fenomene vizate: intensificări ale vântului
Zone afectate: cea mai mare parte a Moldovei, local în Oltenia, sudul Transilvaniei și sud-vestul Munteniei
În cea mai mare parte a Moldovei, local în Oltenia, sudul Transilvaniei și sud-vestul Munteniei, temporar vor fi intensificări ale vântului, cu viteze de 55…60 km/h.