Doi tineri din Statele Unite, care și-au propus să vadă toate țările lumii, au petrecut câteva zile la București și au împărtășit impresiile în mediul online.
Ashley și Christian au terminat recent facultatea și-au stabilit ca țintă, pentru următoarele decenii, să vadă toate țările de pe glob. Recent, cei doi tineri americani au poposit mai multe zile în București, prezentându-și impresiile pe canalul lor de YouTube, așa cum fac după fiecare loc vizitat. Filmarea pe care au postat-o a strâns deja aproape 58.000 de afișări și sute de comentarii favorabile României.
Cei doi au locuit aproape de Piața Universității
Ashley a fost impresionată de Librăria Cărturești de pe strada Lipscani, ce se desfășoară pe șase niveluri. „Este cu siguranță mai mult decât o librărie, un loc cu adevărat special”, spune Ashley.
O impresie deosebită le-a lăsat celor doi americani pasajul acoperit Macca-Villacrosse ce face legătura dintre Calea Victoriei și Strada Lipscani. „Bucureștiul este cunoscut ca Micul Paris al Estului Europei, iar atmosfera și cafenelele din acest pasaj pot depune mărturie în acest sens”, precizează Ashley, potrivit adevarul.ro.
Cei doi tineri călători au rămas cu gura căscată în fața Palatului CEC, spunând că este cea mai frumoasă clădire de bancă pe care au văzut-o vreodată, fiind impresionați de arhitectura unică a clădirii realizată după planurile arhitectului francez Paul Gottereau, cu elemente specifice din arhitectura franceză de la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Americanilor le-a plăcut mult ciorba de burtă și papanașii pe care i-au servit la un restaurant din Centrul Vechi. „Papanașii sunt cel mai bun desert pe care l-am mâncat până acum în cele peste 30 de țări vizitate pe glob”, a spus Ashley.
Iar impresiile cuplului de americani după zilele petrecute în București au fost dintre cele mai bune. „Bucureștiul este un oraș cu adevărat special, probabil cel mai subestimat oraș al Europei. Are clădiri cu o arhitectură superbă, mâncare foarte bună și o viață de noapte palpitantă. Voi mai veni cu siguranță în România”, precizează Christian.
Sursa: Tabu.RO