Nicolae Ciucă – premierul României precizează că modificările Codului Penal nu îi vizează pe cetățenii care respectă regulile democratice ale exprimării publice pașnice, ci își propun să îi sancționeze mai dur pe cei care folosesc violența.
„Atunci când cetățenii au nevoie de protecție în fața actelor de violență, este datoria noastră să asigurăm cadrul legal necesar. Astăzi, Camera Deputaților, în calitate de for decizional, a adoptat inițiativa legislativă de modificare a Codului Penal, pe care am inițiat-o alături de ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode.
Proiectul prevede înăsprirea pedepselor pentru infracțiunile săvârșite cu violență și își propune să descurajeze astfel de comportamente reprobabile. Aceste noi reglementări vin ca un răspuns la intensificarea incidentelor care aduc atingere integrității fizice a persoanelor și vin să protejeze suplimentar categoriile cele mai vulnerabile.
În urma dezbaterilor din spațiul public, s-a ajuns la o formă care să întrunească consensul Legislativului și al societății civile. Am clarificat, astfel, că modificările nu îi vizează nicidecum pe cetățenii care respectă regulile democratice ale exprimării publice pașnice, ci își propun să îi sancționeze mai dur pe cei care folosesc violența și să garanteze un spațiu mai sigur pentru copiii și familiile noastre”, a declarat Nicolae Ciucă.
Sursa: Realitatea Din PNL