103 cetățeni români din Fâşia Gaza şi membrii familiilor lor au primit permisiunea de a tranzita punctul de trecere a frontierei de la Rafah şi de a intra pe teritoriul Egiptului, anunță MAE.
Luni, ministrul Afaceri Exterene Luminița Odobescu anunța că peste 260 de cetățeni români și membrii ai familiilor acestora s-au notificat pe lângă Reprezentanța României la Ramallah în vederea evăcuarii. La momenul în care ministrul făcea această declarație negocierile privind evacuarea erau blocate.
Un număr de 103 cetăţeni români din Fâşia Gaza şi membrii de familie ai acestora au primit, în cursul nopţii de luni spre marți, permisiunea de a tranzita punctul de trecere a frontierei de la Rafah şi de a intra pe teritoriul Republicii Arabe Egipt, anunţă MAE marţi dimineaţă.
Potrivit sursei citate, aceştia au fost informaţi referitor la procedură, iar evacuarea lor în Egipt se va realiza pe parcursul zilei de marţi cu respectarea tuturor procedurilor specifice impuse.
În prezent, în Fâșia Gaza vor mai rămâne aproximativ 160 de români.