Casa Națională de Pensii lansează astăzi aplicația și platforma RODPA1, care va contribui la reducerea birocrației și simplificarea procedurilor în prestarea serviciilor publice respective.
Lansarea oficială a aplicaţiei RODPA1 a Casei Naţionale de Pensii Publice va avea loc miercuri, aceasta fiind realizată în cadrul proiectului „Eficientizarea activităţii CNPP pentru determinarea legislaţiei aplicabile lucrătorilor migranţi, la nivelul sistemului public de pensii din România”, informează Agerpres.
Finanţarea a fost făcută în cadrul Programului Operaţional Capacitate Administrativă (POCA) al Uniunii Europene, susţin organizatorii evenimentului.
Realizarea platformei RODPA1 va contribui la reducerea birocrației și simplificarea procedurilor, precum și la eficientizarea activității CNPP (din perspectiva costurilor și timpului de reacție), creascând gradul de transparență în prestarea serviciilor publice respective.
Contribuabilul va dispune de un instrument mult mai facil în vederea depunerii cererilor pentru documentul portabil A1, fiind evitate întârzierile semnificative existente în trecut, cauzate de limitele activității folosind exclusiv factorul uman.
Ce va aduce RODPA1
– Posibilitatea constituirii dosarelor electronice pentru solicitanții care au depus deja cereri de eliberare a documentului portabil A1 prin retro-digitalizarea acestora;
– Digitizarea fluxurilor interne ale instituției destinate documentului portabil A1 prin intermediul platformei integrate RODPA1 și asigurarea lucrului colaborativ pe documentele aferente procesului pentru personalul CNPP, eliminându-se astfel posibilitatea pierderii, dublării si inconsecvenței datelor și informațiilor deținute în cadrul instituției;
– Instituirea unui mecanism electronic de schimb al informațiilor între instituție și solicitanți prin intermediul portalului, eliminând astfel necesitatea depunerii dosarelor în format letric de la sediul instituției;
– Găsirea imediată a documentelor în arhiva electronică și implicit scurtarea timpului de răspuns la solicitările beneficiarilor;
– Realizarea imediată a unor statistici și rapoarte manageriale direct din platforma integrată prin intermediul funcționalităților oferite de aceasta.