Ședință de guvern pentru aprobarea bugetului pe 2024

Guvernul va aproba, în şedinţa de joi, proiectele de lege privind bugetul de stat 2024 şi bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2024.

Bugetul de stat pentru anul viitor este construit pe o creştere economică de 3,4% şi o inflaţie medie anuală de 6% şi deficit de 5% din PIB, potrivit Strategiei Fiscal – Bugetare 2024 – 2026 publicate miercuri.

Produsul Intern Brut este estimat la 1.733 miliarde de lei preţuri curente, iar deficitul bugetar la 5% din PIB, în condiţiile unor venituri de peste 586 miliarde de lei şi ale unor cheltuieli de 673 miliarde de lei. Ponderea cheltuielilor totale în PIB este estimată la 38,8%, iar cea a veniturilor la 33,8% din PIB.

Patru ministere vor primi pentru anul viitor credite bugetare mai mici, cea mai semnificativă scădere fiind înregistrată la Ministerul Energiei, de 42,25%, conform anexei 3 a proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2024, publicat miercuri de Ministerul Finanţelor.

Astfel, Ministerul Energiei are prevăzute pentru 2024 credite bugetare de 7,617 miliarde lei, în scădere cu 42,25% faţă de execuţia preliminată 2023.

De asemenea, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene va consemna o scădere de 38,47% a creditelor bugetare, la 8,667 miliarde lei, Ministerul Justiţiei de 2,22%, la 3,036 miliarde lei, şi Ministerul Sănătăţii de 18,46%, la 19,405 miliarde lei.

Creşterile cele mai semnificative le vor înregistra Ministerul Finanţelor (+65,62%, la 9,968 miliarde lei), Ministerul Educaţiei (+50,07%, la 61,621 miliarde lei) şi ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse (+41,41%, la 363,174 milioane lei).

Bugetul asigurărilor sociale de stat aferent sistemului public de pensii pentru 2024 se stabileşte la venituri în sumă de 134,98 miliarde lei, iar la cheltuieli în sumă similară, atât la credite de angajament cât şi la credite bugetare, conform proiectului bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2024, publicat miercuri de Ministerul Finanţelor.

Potrivit sursei citate, sistemul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale are prevăzute venituri în sumă de 243,16 milioane lei şi cheltuieli de 161,81 milioane lei, atât la credite de angajament cât şi la credite bugetare, cu un excedent de 81,34 milioane de lei.

Pe de altă parte, bugetul asigurărilor pentru şomaj, aferent sistemului asigurărilor pentru şomaj, se stabileşte la venituri în sumă de 2,31 miliarde lei, iar la cheltuieli în sumă de 2,094 miliarde lei la credite bugetare şi în sumă de 2,15 miliarde lei la credite de angajament, cu un excedent de 220,26 milioane de lei.

Conform proiectului, câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2024 este de 7.567 lei.

Valoarea punctului de pensie stabilit prin programul de guvernare va creşte la 2.032 lei în 2024, de la 1.785 de lei în prezent, în timp ce numărul de pensionari este estimat la 4,61 milioane în 2024 (4,574 milioane în 2023).

În şedinţa de Guvern vor fi aprobaţi printr-un alt un proiect de lege unii indicatori specificaţi în cadrul fiscal bugetar pe anul 2024.

Totodată, Executivul va aproba şi proiectul de ordonanţă de urgenţă privind unele măsuri fiscal bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, pentru modificarea şi completarea unor acte normative precum şi pentru prorogarea unor termene.

Printr-un proiect de hotărâre va fi aprobată Strategia naţională de luptă antifraudă, pentru protecţia intereselor financiare ale Uniunii Europene în România, 2023 – 2027.

Va fi aprobat şi un proiect de hotărâre privind suplimentarea bugetului MAI din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, pentru finanţarea cheltuielilor generate de acordarea asistenţei umanitare, precum şi pentru finanţarea cheltuielilor aferente acordării protecţiei temporare conform Deciziei de punere în aplicare (UE) 2022/382 a Consiliului din 4 martie 2022 de constatare a existenţei unui aflux masiv de persoane strămutate din Ucraina în înţelesul art. 5 din Directiva 2001/55/CE şi având drept efect introducerea unei protecţii temporare. Suma propusă pentru suplimentarea bugetului MAI pentru IGSU este de 165.000.000 de lei.

Un alt proiect de hotărâre vizează aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru Modernizarea infrastructurii de cale ferată dintre staţiile C.F. Bucureşti Nord – Jilava – Giurgiu Nord – Giurgiu Nord Frontieră, lucrare de utilitate publică de interes naţional. 

 
 

Sursa: Realitatea Financiara

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.