Motociclistul lăsat infirm de Monica Macovei, declarații șoc: „Nici măcar nu a venit să vadă dacă am murit sau trăiesc“

Ilie Constantin, motociclistul accidentat de Monica Macovei, fost ministru al Justiţiei, a oferit primele declarații despre accidentul în care a fost implicat. Bărbatul spune că medicii i-au transmis că nu se va mai recupera niciodată în totalitate.

Marți, 16 ianuarie 2024, la Judecătoria Mangalia a avut loc primul termen în dosarul în care Monica Macovei, fost ministru al Justiției, a fost trimisă în judecată, de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

„Sufăr și mai am de suferit destul. Din păcate, nu se vor rezolva problemele. Voi rămâne cu urmări grave. A fost greu de tot, nu cred că își poate închipui decât cineva care trece prin așa ceva. Preferam o altă variantă decât să sufăr atât de mult, nu vă spun care. Cred că toată lumea are aceeași părere despre astfel de oameni (n.r. Monica Macovei). Nu am vorbit cu ea până acum. Eu mi-am dat seama ce fel de om din momentul în care am fost accidentat și nici măcar nu a venit să vadă dacă am murit sau mai trăiesc”, a declarat Ilie Constantin, victima Monicăi Macovei, citat de adevarul.ro.

Rechizitoriul din cazul Monicăi Macovei: concluziile procurorilor care au decis să o trimită în judecată pentru accidentul comis

Ilie Constantin își aduce aminte că totul s-a întâmplat extrem de repede, fără să poată face ceva.

„Nu am avut timp nici să clipesc atunci. În mai puțin de o secundă s-a întâmplat. Nu am niciun mesaj pentru dumneai, decât să își schimbe caracterul. Medicii mi-au spus că nu mă voi recupera complet niciodată”, a precizat Ilie Constantin.

Documentul care o înfundă pe Monica Macovei. Experții o consideră VINOVATĂ de producerea accidentului în care un motociclist a fost grav rănit

Fostul ministru al Justiţiei Monica Macovei a fost trimisă în judecată pentru vătămare corporală din culpă de către procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, în urma accidentului de acum un an din Mangalia, când a intrat pe contrasens şi a lovit un motociclist.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.