Cod galben de vânt puternic și viscol, până sâmbătă seara

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, vineri, atenţionări Cod galben de vânt puternic şi viscol, valabile până sâmbătă seara, în peste jumătate din ţară.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, vineri, atenţionări Cod galben de vânt puternic şi viscol, valabile până sâmbătă seara în peste jumătate din ţară.

Astfel, pe parcursul zilei de vineri, între orele 10:00 – 22:00, în Moldova, nordul Dobrogei, sudul Transilvaniei şi în sud-vestul Olteniei, vântul va avea intensificări cu rafale în general de 55 – 65 km/h.

De asemenea, în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, îndeosebi la altitudini de peste 1.700 de metri, vântul va avea intensificări cu rafale de 90 – 110 km/h, va fi viscol şi vizibilitate redusă.

Al doilea Cod galben de intensificări ale vântului va fi valabil sâmbătă, în intervalul orar 5:00 – 22:00, în Oltenia, în cea mai mare parte a Transilvaniei, nord-vestul Munteniei şi sudul Banatului. În aceste zone, vântul va sufla cu rafale în general de 55 – 65 km/h, iar în Transilvania vor fi perioade de timp în care va ninge viscolit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.