Decizie bombă în dosarul accidentului produs de Monica Macovei

Instanța a admis cererea Monicăi Macovei de a fi judecată în procedură simplificată, de Judecătoria Mangalia, pentru accidentul produs în 8 octombrie 2022, după ce a intrat pe contrasens și a lovit un motociclist. Astfel, fostul ministru al Justiției va primi o pedeapsă mai mică. La acest termen, Macovei a stat pentru prima oară față în față cu bărbatul pe care l-a lăsat invalid.

Fostul ministru, Monica Macovei și-a recunoscut vinovăția în fața instanței faptele imputate de procurori. În acest caz se va aplica acum procedura simplificată, magistrații urmând să decidă pedeapsa ce va fi aplicată.

Victima fostului ministru a fost și ea audiată.

„Nu mă așteptam să fiu audiat de domnul judecător, nu am fost. Fără regrete. N-a fost niciun regret până în prezent și mergem pe recunoaștere, procedura simplificată și vedem. Ce-i mai rău e că am ieșit putin cam dezamăgit de aici de procurorul ales al inculpatei și de cel al asiguratorului. Mă simt așa, cum să vă spun, practic umilit. Tocmai a depus doamna avocat la dosar un referat de evaluare în baza câruia mi se va elibera pe încă un an de zile certificat de handicap”, a declarat victima accidentului produs de Monica Macovei.

Acesta este cel de-al doilea termen, pe fond, în acest dosar. La termenul anterior, magistrații au amânat judecata din cauză că pentru unul dintre spitalele care se constituise parte civilă în dosar nu se trimisese citație.

Pronunțarea pe latura penală va fi dată în 60 de zile. Victima cere despăgubiri de 500.000 euro, îsnă firma de asigurări oferă 110.000 euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.