Universitatea Cluj a terminat la egalitate cu FCSB, 0-0, luni seara, pe Cluj Arena, în ultimul meci din etapa a 26-a a Superligii de fotbal.
”U” a ratat un penalty, în minutul 16, prin Dan Nistor, al cărui şut a fost apărat de portarul Ştefan Târnovanu, care a intervenit apoi salvator şi la reluarea lui Nistor.
Lovitura de pedeapsă a fost dictată pentru faultul lui Mihai Lixandru asupra lui Nistor.
Fundaşul ghanez Nana Antwi a debutat la FCSB, intrând la pauză.
”U” Cluj are o singură victorie în ultimele şapte etape, două egaluri şi patru eşecuri.
FCSB, care are două egaluri în ultimele trei etape, e neînvinsă de opt etape, în care a înregistrat cinci victorii şi trei egaluri.
Scorul a fost egal şi în tur, 2-2.