UGANDA/ BILANŢUL ALUNECĂRII DE TEREN DE LA O GROAPĂ DE GUNOI A AJUNS LA 25 DE MORŢI

Cel puţin 25 de persoane au murit în urma prăbuşirii unei secţiuni a gropii de gunoi Kiteezi de la periferia capitalei ugandeze Kampala, conform unui nou bilanţ publicat marţi, transmite AFP.

Autorităţile ugandeze au anunţat că nu se mai aşteaptă să găsească supravieţuitori.

Dezastrul s-a produs sâmbătă dimineaţă, după mai multe săptămâni de ploi abundente, care au declanşat o alunecare de teren. Paisprezece persoane care fuseseră rănite au fost transportate la două spitale din capitală, unele dintre acestea fiind externate între timp.

O „defecţiune structurală a masei de deşeuri” a provocat prăbuşirea unei secţiuni a depozitului, a precizat KCCA într-un comunicat.

Aproximativ 1.000 de persoane au necesitat evacuare din motive de siguranţă, după ce mai multe locuinţe au fost distruse.

Autorităţile au restricţionat accesul la groapa de gunoi pentru a evita producerea unor daune suplimentare, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei metropolitane din Kampala, Patrick Onyango.

Bilanţul precedent a fost de 23 de morţi, dintre care 5 copii.

În jurul gropii de gunoi, ce a fost amenajată în 1996 şi care adună cvasitotalitatea deşeurilor din Kampala, a fost creată o zonă tampon de 200 de metri.

Inspectoratul General al Guvernului a demarat o anchetă şi a promis să ia măsuri împotriva oricărui funcţionar public care nu a făcut ceea ce era necesar pentru a evita acest dezastru, în cazul în care se constată o neglijenţă.

„Prima întrebare care îmi vine în minte este: cine a permis oamenilor să locuiască în apropierea unui astfel de morman potenţial periculos? (…) Mormanele de bălegar de vacă şi deşeuri menajere erau îndeajuns de periculoase”, a scris duminică pe reţeaua socială X preşedintele ugandez Yoweri Museveni.

Preşedintele a anunţat, de asemenea, un ajutor financiar de cinci milioane de şilingi ugandezi (aproximativ 1.230 de euro) pentru familia fiecărei persoane decedate şi de un milion de şilingi ugandezi (aproximativ 245 de euro) pentru fiecare persoană rănită.AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.