Inconștienți la volan! Șoferi prinși pe drumurile publice rupți de beți

Din ce în ce mai mulți conducători auto dau dovadă de inconștiență atunci când aleg să urce la volan, deși abia se mai pot ține pe picioare din cauza băuturii. În ultimele zile, polițiștii au descoperit nu mai puțin de 3 șoferi băuți.

Dintre ei, unul abia mai putea să vorbească. Este vorba despre un bărbat de 36 de ani din Rugineşti, depistat cu mașina pe strada Libertăţii din Oneşti. În urma testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatului i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. El s-a ales cu dosar penal.

La fel a pățit și un bărbat de 38 ani din comuna Urecheşti, prin conducând o autoutilitară prin sat, deși aparatul etilotest a indicat că avea o alcoolemie de 0,32 mg/l alcool pur în aerul expirat. Deși era la limită, el s-a ales cu dosar penal pentru că nu avea nici permis de conducere.

Cu 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat al fost depistat și un bărbat de 47 ani, din comuna Corbasca, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 252 E, pe direcţia Răcăciuni – Răstoaca. El a fost condus la Spitalul Judeţean Bacău, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei și, la rândul său, s-a ales cu dosar penal.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.