Cum au ajuns datele personale ale clienților E.ON din Bacău și Onești la companii private

Un bărbat, angajat al E.ON Moldova Distribuție a fost condamnat la 1 an și 7 luni de închisoare după ce a vândut bazele de date ale companiei, care conțineau  informațiile personale ale clienților E.ON, către mai multe firme private. Bărbatul a fost găsit vinovat pentru pentru accesul ilegal la un sistem informatic și transfer neautorizat de date informatice. El ar fi accesat datele a mii de clienți ai companiei din Bacău, Botoșani, Suceava, Onești, Zalău, Timișoara, Târgu Mureș, Sibiu, Piatra Neamț, Miercurea Ciuc, Bistrița Năsăud și Cluj.

Potrivit rechizitoriului, el folosea informațiile personale, adresele și data la care expira revizia periodică la instalațiile de gaze, toate acestea fiind transmise către companii private care oferă servicii de revizii tehnice.

Interesant e că la conducerea firmelor care oferă servicii externalizate se află foști șefi ai vechiului operator, preluat de E.ON, Distrigaz.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.