FOTO:Bucuria din sufletul a 660 de copii din județul Bacău care au văzut pentru prima oară cum arată o minge de fotbal adevărată. Fete și băieți din clasele I-IV din 22 de comune au fost incluși în Proiectul “AJF Mobil-Mingea e în terenul tău”

Copii care abia acum au avut ocazia să vadă cum arată o minge de fotbal adevărată, bucuria mișcării și socializarea la vârste fragede au fost obiectivele unui proiect în care au fost implicați 660 de copii din județul Bacău. Proiectul “AJF Mobil-Mingea e în terenul tău”, derulat de către Asociația Județeană de Fotbal Bacău și finanțat de către Consiliul Județean Bacău, conceput pentru copiii din clasele I-IV din mediul rural, a ajuns la ediția cu numărul trei, cu alte 22 de școli. În toate activitățile din școli, ce au cuprins jocuri distractive și exerciții, și s-au încheiat cu meciuri de fotbal între fete și băieți, cuvântul de ordine care a predominat a fost: BUCURIA!!! Și, la final, scorul a contat mai puțin pentru că nimeni nu a pierdut. Ba dimpotrivă, cu toții au câștigat, s-au bucurat, iar la final au primit mingi de fotbal și tricouri, plus stickere cu mascota proiectului, simpaticul Dino!!!
“Acest proiect e unul de suflet pentru mine. Bucuria din ochii acestor copii constituie cea mai de preț realizare a noastră. Și din acest motiv vom caută să mergem cât mai des în zonele rurale din județ”, spune Cristian Sava, președintele Asociației Județene de Fotbal Bacău, inițiatorul acestui proiect. 660 de copii, fete și băieți, din 22 de comune (Ardeoani, Bogdănești, Brusturoasa, Buhoci, Corbasca, Dealu Morii, Găiceana, Ghimeș, Glăvănesti, Itești, Odobești, Oituz, Palanca, Parava, Pâncești, Pârgărești, Pârjol, Răchitoasa, Stănișesti, Tătăraști, Vultureni și Zemeș) au participat la ediția din acest an a proiectului “AJF Mobil – Mingea e în terenul tău”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.