Reguli noi pentru români care merg în Italia

Luni, 7 septembrie, Guvernul italian a semnat un nou decret ce vizează restricţii pentru persoanele care se întorc din anumite ţări afectate de pandemia de coronavirus. Italia a creat şase liste de ţări, de la A la F, transmite tg24.sky.it

Un nou decret semnat de Guvernul italian pentru a limita contaminarea cu coronavirus a intrat în vigoare luni, 7 septembrie, și va fi valabil până pe 30 septembrie. Nu este permisă intrarea din Armenia, Bahrain, Bangladesh, Bosnia și Herțegovina, Brazilia, Chile, Kuweit, Macedonia de Nord, Moldova, Oman, Panama, Peru, Republica Dominicană, Kosovo, Muntenegru, Serbia și Columbia.

Ca noutate: cei aflați în străinătate vor putea intra în Italia pentru a se întâlni cu „persoana cu care au o relație afectivă stabilă, chiar dacă nu conviețuiesc”.

Regulile de călătorie, așa cum explică dispozițiile guvernamentale, diferă în funcție de țara de proveniență sau de destinație și de motivele călătoriei.

România face parte dintr-o listă de țări de unde  sunt permise călătoriile din orice motiv către și dinspre aceste țări, dar, la întoarcerea în Italia, există obligația de izolare la domiciliu pentru 14 zile și supraveghere sanitară De asemenea, este necesară completarea unei declarații pe propria răspundere și există posibilitatea de a ajunge la destinația finală în Italia numai cu vehicul privat (tranzitul aeroportual este permis, fără a părăsi zonele dedicate din aeroport).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.