Sărbătoare 27 octombrie. Mari sfinți sunt pomeniți în calendar – zi importantă pentru credincioși

Este zi de sărbătoare pentru creștin-ortodocși. Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, este pomenit de Biserica Ortodoxă Română în ziua de 27 octombrie.

Sfântul Dimitrie cel Nou a trăit în timpul Ţaratului Vlaho-Bulgar (secolele XII-XIII) şi era dintr-un sat, Basarabov, aşezat pe marginea apei Lomului.

A fost păstor de vite în satul său, dar, văzând că toate ale lumii sunt trecătoare, a ieşit din sat şi s-a aşezat mai întâi într-o peşteră din apropierea acestuia, iar apoi s-a făcut monah în mănăstirea care era înăuntrul peşterii.

Prin ostenelile sale multe, postul, rugăciunea şi privegherile pe care le făcea s-a învrednicit şi de darul facerii de minuni. Sfântul Dimitrie şi-a cunoscut şi vremea ieşirii sufletului din trup când, intrând în mijlocul a două pietre, şi-a dat prealuminatul său suflet în mâna lui Dumnezeu.

După multă vreme apa Lomului a venit mare încât a luat şi lemnele şi pietrele dimprejurul peşterii şi atunci au căzut în apă şi cele două pietre, care erau în apropiere, împreună cu moaştele sfântului, şi multă vreme au rămas acolo.

Sfintele sale moaşte au fost scoase la lumină în chip minunat, prin lucrare Dumnezeiască. După ce vestea descoperirii lor s-a aflat atât în sudul Dunării, cât şi în nord, numeroşi credincioşi de pe ambele maluri se îndreptau spre satul Basarabov, unde au fost duse. Credincioşii se închinau sfintelor moaşte şi cereau Sfântului Dimitrie ajutor şi mijlocire în faţa Părintelui ceresc.

Între anii 1768-1774 în timpul războiului ruso-turc, un general rus a dorit ca sfintele moaşte să fie ridicate şi trimise în Rusia. Ajungând cortegiul cu racla în Bucureşti, un negustor bogat şi mitropolitul Ţării Româneşti l-au rugat pe general să lase sfintele moaşte ale Sfântului Cuvios Dimitrie poporului român, ca o mângâiere pentru multele pagube materiale şi suferinţe îndurate de români în cursul acelui război.

Cererea a fost ascultată şi moaştele au fost aşezate cu mare cinste în Catedrala mitropolitană din Bucureşti în iulie 1774. În felul acesta, Sfântul Dimitrie cel nou sau Basarabov a devenit ocrotitorul Bucureştilor şi al întregii Ţări Româneşti.

Sfântul Cuvios Dimitrie a fost proclamat oficial Ocrotitorul oraşului Bucureşti de către mitropolitul Filaret al II-lea (1792-1793), iar din anul 1955 cultul său a fost generalizat în toată ţara. 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.