Nicușor Dan nu s-a vaccinat împotriva coronavirusului! Care este motivul

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a precizat, că încă nu a reușit să se vaccineze anti-COVID-19. Edilul s-a infectat în luna august și a afirmat că „nu a avut timp fizic” să și facă analizele.

„Există o opinie științifică, care este certă care spune că vaccinul reduce substanțial riscul de îmbolnăvire gravă. Asta este indiscutabil. Imediat ce fac acele analize (n.r. când se va vaccina). Nu a fost atât demult infectarea mea și nu am avut timp fizic să mă duc să fac analizele.”, spune primarul Nicuşor Dan.

În luna aprilie, Nicușor Dan a intrat în izolare două săptămâni, după ce fiica sa de 4 ani s-a infectat cu coronavirus.

În august, primarul Capitalei a fost infectat cu coronavirus.

„Știți că am fost în izolare în luna mai pentru că fiica mea a fost infectată. Ulterior m-am infectat şi eu. Deci am avut coronavirus. O să mă vaccinez după ce medicul îmi va spune că este bine să o fac”, a declarat, la acel moment, Nicușor Dan.

Proiectul de lege care prevede introducerea certificatului verde COVID pentru personalul medical, pentru angajații din instituțiile publice și pentru cei din clădirile de birouri a fost respins de Senat la un singur vot.

Sursa: Mediafax

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.