Polițiștii atrag atenția! Operațiile estetice la animale constituie infracțiune!

Polițiștii atrag atenția proprietarilor sau deținătorilor de animale, cu privire la modificarea aspectului exterior prin intermediul intervențiilor chirurgicale.

În ultima vreme au fost identificate numeroase cazuri de intervenții chirurgicale pentru modificarea aspectului exterior al unui animal, cel mai des întâlnit procedeu fiind acela de cupare a urechilor. Polițiștii din cadrul Biroului pentru protecția Animalelor informează proprietarii sau deținătorii de animale că acest gen de intervenție reprezintă o infracțiune, conform legislației în vigoare și se pedepsește cu până la un an de închisoare. Pe lângă infracțiunea de cupare a urechilor, în aceeași categorie intră și următoarele fapte:

–    Uciderea animalelor, cu intenție, fără drept;
–    Practicarea tirului atât pe animale domestice cât și pe animale sălbatice captive;
–    Organizarea de lupte între animale sau cu animale;
–    Folosirea de animale vii pentru dresajul animalelor sau pentru a le controla agresivitate;
–    Rănirea sau schingiuirea animalelor;
–    Folosirea animalelor apaținând subîncrengăturii vertebrate, indiferent de gradul de îmblânzire, născute în captivitate sau capturate din natură, în spectacolede circ, circuri ambulante, caravane și trupe de artiști ambulanți, precum și în orice alte tipuri de spectacole similare.

Totodată, în cazul comiterii unor astfel de fapte, animalele sunt considerate a fi într-o situație de pericol, fapt pentru care polițiștii sunt în drept să emită un ordin de plasare a nimalului în adăpost pentru 45 de zile. În cazul condamnării pentru infracțiuni asupra animalelor, instanța de judecată poate dispune interdicția de a deține animale pentru o perioadă de până la 5 ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.