O nouă şedinţă a task-force-ului pentru gestionarea situaţiei generate de agresiunea militară rusă din Ucraina a fost convocată luni.
Şedinţa, la care participă premierul Nicolae Ciucă, este programată cu începere de la ora 9,00 la Palatul Victoria, la final urmând să fie susţinute declaraţii de presă, a transmis Guvernul României.
Prim-ministrul Nicolae Ciucă a convocat joi, la nivelul Guvernului, task-force-ul pentru gestionarea situaţiei generate de agresiunea militară rusă din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Executivului, principalele responsabilităţi sunt legate de monitorizarea situaţiei şi coordonarea măsurilor la nivelul structurilor guvernamentale pentru asigurarea funcţionării tuturor serviciilor publice.
Din acest grup de lucru fac parte ministrul Apărării, Vasile Dîncu, ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, ministrul de Interne, Lucian Bode, ministrul Energiei, Virgil Popescu, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, ministrul Muncii, Marius Budăi, secretarul general al Guvernului, Marian Neacşu, precum şi şeful Cancelariei prim-ministrului, Mircea Abrudean.
Sursa: Libertatea Zilei