Avocatul Poporului efectuează o anchetă la Casa Judeţeană de Pensii Bacău

Avocatul Poporului efectuează o anchetă la Casa Judeţeană de Pensii Bacău, în condiţiile tergiversării de către Casă a soluţionării dosarului unui petent. Ancheta este urmarea unui memoriu adresat, în 18 iunie 2018, Avocatului Poporului, prin care o petentă semnalează faptul că mătuşa sa, de origine greacă, a locuit în România şi a lucrat la Platforma Petrochimică Borzeşti până în anul 1987, când s-a repatriat în Grecia. Conform sesizării, mătuşa petentei, îndeplinind condiţiile legale de obţinere a unei pensii pentru activitatea desfăşurată în România, a depus la Casa Judeţeană de Pensii Bacău dosarul de pensionare, împreună cu toate documentele prevăzute de legislaţia în materie. Cu ocazia analizării dosarului de pensionare, s-a constatat existenţa unei neconcordanţe între data naşterii înscrisă în actele de stare civilă şi data naşterii înscrisă în carnetul de muncă. Având în vedere neconcordanţa constatată, printr-o decizie din 18 februarie 2016, Casa Judeţeană de Pensii Bacău i-a respins cererea de pensionare.
“Totuşi, pentru clarificarea situaţiei, în luna martie 2017 conducerea Casei Judeţene de Pensii Bacău ar fi trimis documentul în cauză către Casa Naţională de Pensii pentru obţinerea unui punct de vedere. Din luna martie 2017 şi până în prezent, petenta a efectuat numeroase demersuri, atât la Casa Judeţeană de Pensii Bacău cât şi la Casa Naţională de Pensii Bacău, însă cele două instituţii nu i-au confirmat transmiterea documentului, respectiv primirea acestuia în vederea analizării, astfel că nici la această dată situaţia persoanei repatriate în Grecia nu este clarificată în ceea ce priveşte dreptul la pensie”, spune Matei Vîrtosu, purtător de cuvânt Avocatul Poporului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.