În această dimineață, salvatorii băcăuani au fost solicitați să intervină în localitatea Filipești, în urma unui accident rutier produs între două autoturisme.
La fața locului, s-a deplasat de urgență o autospecială de stingere, o descarcerare, un echipaj SMURD și o autospecială de primă intervenție și comandă de la ISU Bacău și o descarcerare și un echipaj SMURD de la ISU Neamț.
În accident au fost implicate patru persoane (conștiente). Dintre acestea, o singură persoană a necesitat transportul la spital.