La doar o zi după ce Permanenţa Arhiepiscopiei Bucureştilor a hotărât acordarea unui sprijin financiar în valoare de 5.000 de lei pentru familia părintelui Marius Gabriel Bărăscu din Parava, sumă considerată infimă de comentatori, în comparație cu posibilitățile financiare ale instituției, Episcopia Romanului și Bacăului anunță ajutoare substanțiale pentru soție și cei patru copii. Astfel, potrivit epr.ro, site-ul oficial al Episcopiei, „au început deja demersurile necesare în vederea achiziționării unui imobil în municipiul Bacău pentru familia greu încercată. De asemenea, Parohia Lazaret Bacău s-a angajat la susținerea cu alimente, haine, rechizite și alte bunuri necesare soției și copiilor părintelui Marius Bărăscu. Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare-Hârja” va oferi lunar o sumă de bani ce va fi folosită pentru plata unei persoane care să stea cu copiii în timp ce doamna Petronela Bărăscu va merge la serviciu. Protopopiatul Sascut, prin Fondul de solidaritate clericală, se angajează la susținerea lunară a plății utilităților la noul imobil și a altor cheltuieli necesare bunei desfășurări a vieții de familie. Celelalte protopopiate ale Eparhiei se vor ocupa de organizarea de colecte în vederea susținerii financiare a cheltuielilor legate de educația copiilor. Centrul eparhial face demersurie necesare în vederea deschiderii a trei conturi speciale în lei, euro și dolari, pentru donatorii și sponsorii care vor dori să sprijine acum sau pe viitor familia părintelui Marius Bărăscu. Casa de Ajutor Reciproc a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului se va implica, de asemenea, în susținerea financiară a tinerei familii rămase fără sprijin”. Părintele Marius Gabriel a decedat săptămâna trecută în urma unui accident rutier, cu o zi înainte de a împlini 35 de ani. A lăsat în urmă o soție îndurerată și patru copii: Anastasia, Sofiana, Irina și Nicolae.