ATENŢIE, PĂRINŢI! O nouă escrocherie a ajuns în Bacău. În doar câteva minute rămâneţi fără bani şi cu promisiunea unui viitor în modelling a copilului

O escrocherie care a prins în alte judeţe a ajuns şi în Bacău. Persoane bine îmbrăcate, care la prima vedere nu stârnesc suspiciuni, acostează tinere sau părinţi (de regulă mame), cărora le promit o carieră în modelling pentru ele sau copiii lor. Modul de operare este unul clasic. Intră în vorbă, fac complimente, aruncă în ochi nişte sume fabuloase ce s-ar putea câştiga din cariera de fotomodel sau din reclame pentru articole de copii. Totul însă în schimbul unei “mici” taxe de înscriere, bani ce vor fi recuperaţi înzecit, aşa cum îţi promit ei. Experţi în manipulare, te vor lăsa cu portofelul gol, asta dacă nu te trezeşti la timp la realitate. Printr-o experienţă asemănătoare a trecut sâmbătă o băcăuancă, care nu a dat însă curs provocării şi apoi şi-a postat păţania pe pagina de Facebook. Au urmat zeci de comentarii cu persoane din Bacău care s-au aflat în situaţii similare. Câteva au depus deja plângere la Poliţie. “Astăzi la ora 9:30 mergeam la autogară să pun un pachet cu fetița mea de 1 an și 3 luni, iar in faţă la Luca era un bărbat care mi-a oferit ca fetița mea să joace în reclame „hăinuțe, scutece, etc”. Am făcut cunoștință mi-a explicat despre ce e vorba și mi-a zis că nu durează decât un minut să mergem la colega lui care selectează copiii să o vadă și ea ( p.s nu știu unde era acea doamnă sau unde vroia să mă ducă) eu având și pachetul și deja eram în întârziere am plecat lăsându-l vorbind…. Ce părere aveţi? Pe mine m-a speriat și era foarte dubios..  ”, spune Andreea Hanganu pe pagina de Facebook. Imediat, zeci de internauţi au adăugat comentarii la postarea Andreei. “Și ieri erau, m-au acostat și pe mine,  cică firmă străină ce promovează produse de make-up și îmbrăcăminte de la nu știu ce branduri. 140 de lei taxa de înscriere la firma lor , în schimbul unei „cariere” de model. 140 de ani să aștepte și ei până o să le dea cineva bani. Niște escroci care nu au ce face cu timpul lor liber …  ”

“Victimă vie EU, am dat 400 lei și au dispărut… Am fost la poliție, deoarece dumnealor m-au contactat să dau o declarație și văd că încă se practică. Aveți grijă că o luați că mine!!! ”

“Sunt mulți. Pe mine m-a oprit la Teatrul Bacovia în centru”

“Și în București a fost ceva asemănător acum câțiva ani, vreo 3-4 ani. Nu vă lăsați păcăliți. Eu m-am dus unde mi-a zis și mi-au cerut 30 lei taxă dacă vreau să intru la un așa zis interviu cu directoarea. Cică să vadă copilul și să-mi dea mai multe detalii. Am intrat în joc și le-am dat 30 lei de curiozitate. Să vad și eu despre ce e vorba. Și ce credeți. Nici vorba de vreun interviu. A venit o domnișoară și am stat pe scaun pe un hol. Avea o mapă cu fotografii pe genunchi. Mi l-a răsfoit în față încercând să mă convingă cu poze din diverse reclame că așa o să ajungă și copilul meu. Dar mai întâi trebuie să vin la o ședința foto cu trei rânduri de haine după mine. Elegant, sport și casual. Să-i facă ei un album cu care să se ducă directoarea la colaboratorii lor să-l prezinte. Numai că pozele costau 600 lei (adică 6 milioane lei vechi). Un album cu 10 poze și un cd. Ce vorbești? Am zis. Nu ar trebui să fie plătit copilul meu dacă i se folosește imaginea? A bâlbâit ceva și ne-a invitat afară cu promisiunea că o să fim contactați. Bineînțeles că nu ne-a mai sunat nimeni. Vă dați seama că erau mămici cu copii după ele și cu sacoșe cu haine. Cică așteptau fotograful. Cât de credul sa fii… ”

“Și eu l-am întâlnit în jurul orei 12.50, la fel cu o carte de vizită, vezi doamne că face selecții. Fetiță mea s-a speriat de cum l-a văzut, nu am stat la discuții, dar genul acesta de abordări sunt foarte dubioase! Fără discuții sunt țepe. Mare atenție! Tipul era îmbrăcat cu un tricou verde, blond și cu ochelari de soare! ”

 “Și pe mine și pe soțul meu ne-a oprit întâmplător. Noi stăm prin zona autogării. Ne-a invitat lângă Luca undeva sus pe scări că să vorbim cu colega lui. Am urcat cu soțul și cu cei doi copii ai mei. A zis că îi o firma de străini în colaborare cu românii care selectează copii pentru reclame. Trebuie să ne înscriem şi să dăm suma de 150 de lei. Noi le-am zis că o să revenim a doua zi că nu avem banii la noi, dar cu siguranță era țeapă”

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.