Autoritatea Electorală Permanentă a virat în contul partidelor peste 57 de milioane de lei

Valoarea subvenţiei virate de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) în contul fiecărui partid politic, în prima decadă a lunii septembrie, este de 57.192.424,10 lei, informează AEP, într-un comunicat transmis AGERPRES.

Partidul Social Democrat a primit o subvenţie de 28.614.798,63 lei, Partidul Naţional Liberal – 15.882.737,13 lei, Uniunea Salvaţi România – 4.240.642,59 lei, Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor – 3.471.490,71 lei, Partidul Mişcarea Populară – 1.908.289,16 lei, Partidul PRO România – 2.650.401,62 lei, Partidul Forţa Naţională – 424.064,26 lei.

De asemenea, pentru Uniunea Naţională pentru Progresul României este alocată o subvenţie de 87.033,34 lei. Potrivit AEP, acordarea subvenţiei lunare de la bugetul de stat Uniunii Naţionale pentru Progresul României, determinată potrivit legii, a fost suspendată prin Decizia Preşedintelui AEP din 31 martie 2016 şi va fi păstrată în sumă de mandat potrivit prevederilor în vigoare.

Astfel, valoarea totală a subvenţiei rezultate în urma aplicării algoritmului de calcul din Normele metodologice de aplicare a Legii privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, aprobate, este de 57.279.457,44 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.