Vești proaste pentru anul viitor. Producțiile de rapiță, orz și grâu sunt în pericol, dacă nu unele sunt și pierdute complet din cauza secetei extreme. De mai bine de 2 luni nu a plouat serios, cantitatea necesară de apă în sol, de 40 de litri pe metru pătrat fiind singura care mai poate salva culturile de toamnă.
Fermierilor le-a fost foarte greu să are și chiar și dacă au reușit, la unele culturi, deja pot declara pierderi.
„Este un dezastru ce se petrece acum în agricultură! Suntem în pericol pentru anul viitor. Deja rapița este compromisă total, pierderile fiind de sută la sută, pentru că, deși semănată, nu a răsărit, din cauza secetei”, a declarat Laurențiu Baciu, președintele fermierilor din LAPAR.
Iar veștile pentru perioada ce urmează nu sunt bune. Meteorologii au prognizat vreme blândă și posibilitate doar de ploi slabe, dar după 11 noiembrie, în condițiile în care deja județul nostru se află în zona de secetă extremă. Muncile agricole se desfășoară cu dificultate, iar stadiile de dezvoltare ale semințelor vor fi afectate, confirmă și prognoza agrometeorologică. În aceste condiții, deja recoltele de anul viitor sunt sub semnul întrebării.
Județul Bacău are o suprafață agricolă de 320 de mii de hectare.