BEC a anunțat REZULTATELE FINALE ale alegerilor europarlamentare

Alianţa electorală PSD PNL a obţinut 48,55% din voturi la alegerile europarlamentare (19 mandate de eurodeputat), Alianţa AUR – 14,93% (şase mandate), Alianţa Dreapta Unită USR – PMP – Forţa Dreptei – 8,71% (trei mandate), potrivit rezultatelor finale prezentate marţi de Biroul Electoral Central.

De asemenea, Uniunea Democrată Maghiară din România a obţinut 6,48% din voturi (două mandate), Partidul S.O.S România a obţinut 5,03% (două mandate de eurodeputat), iar Nicolae-Bogdănel Ştefănuţă, candidat independent, a obţinut 3,08% (un mandat).

Purtătorul de cuvânt al BEC, Anamaria Revnic-Călugăriţa, a anunţat că, în privinţa rezultatelor pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European, în urma centralizării celor 19.870 de secţii de votare organizate în ţară şi în străinătate, numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale care s-au prezentat la urne a fost de 9.444.894, gradul de participare la vot a fost de 52,40%, iar numărul total al voturilor valabile exprimate – 8.942.629.

Potrivit datelor centralizate, situaţia voturilor la alegerile europarlamentare se prezintă astfel:

* Alianţa electorală PSD PNL – 48,55% (4.341.686 voturi);

* Alianţa AUR – 14,93% (1.334.905 voturi);

* Alianţa Dreapta Unită USR – PMP – Forţa Dreptei – 8,71% (778.901 voturi);

* Uniunea Democrată Maghiară din România – 6,48% (579.180 voturi);

* Partidul S.O.S. România – 5,03% (450.040 voturi);

* Partidul Reînnoim Proiectul European al României (REPER) – 3,74% (334.703 voturi);

* Ştefănuţă Nicolae-Bogdănel, candidat independent – 3,08% (275.796 voturi).

În urma atribuirii celor 33 de mandate alocate României în Parlamentul European, situaţia se prezintă astfel:

* Alianţa electorală PSD PNL – 19 mandate de europarlamentari;

* Alianţa AUR – şase mandate de europarlamentari;

* Alianţa Dreapta Unită USR – PMP – Forţa Dreptei – trei mandate de europarlamentar;

* Uniunea Democrată Maghiară din România – două mandate de europarlamentar;

* Partidul S.O.S România – două mandate de europarlamentar;

* Ştefănuţă Nicolae Bogdănel a obţinut un mandat de europarlamentar.

„Procesul verbal privind centralizarea voturilor şi atribuirea mandatelor a fost trimis Monitorului Oficial al României şi urmează să fie publicat”, a precizat purtătorul de cuvânt al BEC. 

Sursa: Newsinn

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.