Bibliotecile ar putea deveni hub-uri de dezvoltare a competențelor digitale. Ghidul de finanțare, în consultare publică

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, în calitate de coordonator de reforme și investiții din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) al României, a lansat vineri, 16 septembrie 2022, în consultare publică ghidul solicitantului pentru apelul competitiv aferent Investiției 17  „Scheme de finanțare pentru biblioteci pentru a deveni hub-uri de dezvoltare a competențelor digitale” din cadrul componentei C7 „Transformarea digitală” din PNRR. 

Obiectivul general al apelului de proiecte este îmbunătățirea competențelor digitale de bază ale comunităților cu acces limitat la formare digitală și ale grupurilor marginalizate.

Obiectivele specifice ale apelului de proiecte:

  • Renovare și echipare cu calculatoare și echipamente tehnice pentru 5 sedii centrale de biblioteci județene, ce vor fi transformate în huburi de dezvoltare a competențelor digitale;

  • Renovare și echipare cu calculatoare și echipamente tehnice pentru 100 biblioteci rurale, municipale sau orășenești, ce vor fi transformate în huburi de dezvoltare a competențelor digitale;

  • Schimbare/modernizare echipamente informatice în 1030 de biblioteci;

  • Dezvoltarea competențelor de bază, cum ar fi alfabetizarea digitală, comunicarea, educația în domeniul mass-mediei, crearea de conținut digital, securitatea digitală și educația antreprenorială digitală, ale unui număr de 100.000 de cetățeni din comunități defavorizate.  

Solicitanți eligibili:

  • Unitățile Administrativ Teritoriale (UAT județ);

  • Consorții formate din solicitanții menționați mai sus și bibliotecile județene/municipale/orășenești/rurale (din județ) și/sau autoritățile publice/locale pentru bibliotecile de pe raza unității administrativ-teritoriale;

  • Municipiul București și/sau Biblioteca Metropolitană București.

Grup țintă: biblioteci, bibliotecari, persoane fără competențe digitale de bază, șomeri, comunități locale cu precădere din mediul rural și mic urban.

Bugetul total estimat este de 37.000.000 euro, valoarea maximă acordată pentru un proiect ce conține toate cele 3 obiective specifice individuale este de 2.530.000 euro și valoarea maximă acordată pentru un proiect ce conține ultimele 2 obiective specifice individuale este de 530.000 euro.

Tipuri de activități eligibile:

  • Renovarea bibliotecilor și echiparea cu calculatoare și echipamente tehnice, pentru a fi transformate în huburi de dezvoltare a competențelor digitale, respectiv makerspace;

  • Echiparea bibliotecilor cu echipamente informatice noi sau modernizate;

  • Realizarea de cursuri de formare pentru dezvoltarea competențelor digitale pentru 100.000 de cetățeni din comunitățile defavorizate;

  • Activități de informare și publicitate obligatorii conform prevederilor Manualului de Identitate Vizuală (MIV).

Potrivit documentului, apelul se va lansa în luna octombrie 2022, iar proiectul va putea fi depus în luna decembrie 2022.

Descarcă ghidul

Eventualele observații referitoare la ghid pot fi transmise pe adresa de email [email protected], până la data de 26.09.2022

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.