Camera Deputaților, miercuri, vot pentru moțiunea simplă a USR împotriva ministrului Energiei

Camera Deputaţilor va da, miercuri, votul asupra moţiunii simple iniţiată de USR împotriva ministrului Energiei Virgil Popescu.

 

Dezbaterile asupra moţiunii intitulate „România fără energie. Românii plătesc factura pentru incompetenţa lui Virgil Popescu” au avut loc în şedinţa de marţi.

În moţiune, USR susţine că orice zi în plus în care Virgil Popescu este ministru înseamnă „încă o oră de frig pe care românii o vor îndura la iarnă”.

 

„Virgil Popescu este un izvor nesecat de nepricepere. Este emblema acestui guvern eşuat, format din băieţi nu prea deştepţi. Iar acest lucru se vede în facturile fiecărui consumator din România. A început să se vadă dureros pe cardul angajaţilor din industria prelucrătoare. Şi se vede în datoria de la buget pe care Guvernul României o are de achitat companiilor furnizoare de energie electrică: 40 de miliarde de lei – chiar dacă în ultimele săptămâni s-au jucat cu această cifră mai ceva ca la ruletă”, se menţionează în document.

Semnatarii au criticat schema de compensare şi plafonare a preţului energiei, „desăvârşită de Virgil Popescu”, susţinând că aceasta este o „făcătură”, o „şmecherie” sau o „manevră”, care a generat panică şi incertitudine.

 

Iniţiatorii mai susţin că „Virgil Popescu a pus economia pe butuci” şi menţionează că, în trei ani de mandat al ministrului Popescu, România a ajuns de la o piaţă cu preţuri mici la energie la cele mai mari preţuri din Uniunea Europeană.

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a afirmat, la dezbaterile de marţi, că moţiunea simplă a USR este pregătită ca „un ghiveci românesc cu legume”, condimentat cu „minciuni”, „exagerări” şi o „aromă inconfundabilă de panică”.

„Despre moţiune pot să vă spun că a fost făcută exact cum pregăteşti un ghiveci românesc cu legume, câte ceva pentru fiecare, câteva mesaje (…), totul condimentat cu minciuni, exagerări şi o aromă inconfundabilă de panică. Nu ştiu cine anume a redactat acest document numit moţiune, dar pot să vă spun că este un om de un cinism ieşit din comun. Să minţi în faţa Parlamentului şi în faţa românilor despre vieţi pierdute la Complexul energetic Oltenia este dezonorant şi descalificant”, a declarat el.

Virgil Popescu i-a acuzat pe aleşii USR că „sabotează pe faţă România” la Bruxelles.

 

„USR, vă acuz de subminarea sectorului energetic românesc,” a transmis ministrul, adăugând că solicită măsuri împotriva europarlamentarilor USR care se opun energiei hidro în România şi Europa.

El a spus că Guvernul PSD – PNL a descurajat specula prin adoptarea ordonanţei de urgenţă de săptămâna trecută, susţinând că moţiunea conţine minciuni.

Popescu le-a cerut semnatarilor moţiunii să arate cât plătesc la factura de energie, menţionând că el plăteşte la locuinţa din Bucureşti o factură de 120 de lei, având un consum de 140 de kwh.

Virgil Popescu a menţionat că Guvernul, împreună cu reprezentanţii companiilor importante din energie, în care statul este acţionar majoritar, a încercat să ia cele mai bune decizii de investiţii pentru ca România să devină o ţară independentă energetic.

„România va fi, mai curând decât îşi doresc unii, independentă energetic. Anul acesta au început exploatările de gaze offshore, cu perimetrele exploatate de către BSOG. Vor urma şi perimetrele pe care Romgaz le-a achiziţionat de la Exxon până în 2026. Vor urma şi perimetrele de la Caragele deep”, a mai susţinut ministrul Energiei.

El a precizat că au fost începute investiţii în sectorul energetic „ca niciodată până acum în istoria modernă a României”, Ministerul Energiei alocând resurse în acest an mai mult decât în toţi cei 32 de ani de la Revoluţie.

Ministrul a mai spus că moţiunea este „o declaraţie politică pe steroizi”.

„Asta nu este o moţiune simplă, unii dintre autorii săi sunt mai simpli. Este o declaraţie politică pe steroizi, bună doar să agite puţin lucrurile, de parcă războiul de la graniţă şi contextul european delicat nu ar fi fost suficiente. În numele siguranţei energetice a României, vă rog să o respingeţi”, a spus Virgil Popescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.