Polițiștii de la Secţia 5 Rurală Răcăciuni au reținut doi tineri de 18 şi 22 de ani, bănuiţi că, în ultima săptămână, ar fi sustras staţii de emisie – recepţie, radiocasetofoane, truse de chei auto şi alte bunuri din cinci autoturisme, parcate de raza comunei Sascut. Prejudiciul, în valoare de aproximativ 8.000 de lei, a fost recuperat de poliţişti în proporţie de 70%, o parte dintre bunurile furate fiind găsite în mașina unuia dintre suspecți. Cei doi au ajuns, așadar, În cătușe și urmează să fie prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă.